AUDIERI ÎN PARLAMENT. Ce vrea să rescrie, în cel mult un an, noul ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu

AUDIERI ÎN PARLAMENT. Ce vrea să rescrie, în cel mult un an, noul ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu
Publicat: 21/12/2012, 15:18
Actualizat: 20/03/2019, 18:20

Ministerul Finanțelor va rescrie în cel mult un an Codul Fiscal și Codul de procedură fiscală, acte normative care în ultimii nouă ani au suferit zeci sau chiar sute de modificări, iar contribuabilii au mari probleme de aplicare a legislației, a susținut ministrul desemnat la Finanțe, Daniel Chițoiu, informează Mediafax.

„În programul de guvernare avem o serie de măsuri pentru îmbunătățirea legislației și-mi doresc ca în maxim un an să avem o legislație predictivă și un Cod Fiscal și Cod de procedură fiscală rescrise. Din 2003 au suferit zeci și sute de modificări”, a spus Chițoiu la audierile din comisiile reunite de buget-finanțe din Camera Deputaților și Senat, care l-au avizat favorabil.

El a adăugat că de multe ori contribuabilii de bună credință nu pot să aplice corect legislația fiscală pentru că nu mai știu ce acte normative sunt în vigoare.

ANAF rămâne la Finanțe

Daniel Chițoiu a anunțat, totodată, că Agenția Națională de Administrare Fiscală va rămâne în subordinea Ministerului Finanțelor, întrucât structurile nu pot fi separate, iar controlul operativ va fi realizat de către o singură entitate, rezultată din comasarea Gărzii Financiare, Vamă și Direcția Antifraudă.

„ANAF va cunoaște o restructurare profundă, plecând de la structurăile de control, așa cum ne-am asumat. Vom avea o singură instituție de control care să se ocupe de controlul opertiv de infracțiune fiscală antifraudă, pe bază de analiă de risc (…) Structura care se va ocupa de controlul operativ va integra prin comasare Garda Financiară, controlul vamal și Direcția Antifraudă”, a afirmat Chițoiu, întrebat la audierile de la comisiile reunite de buget-finanțe din Senat și Camera Deputaților dacă va respecta angajamentul de unificare a controlului convenit cu Banca Mondială.

El a arătat că majoritatea controalelor operative vor fi realizate de la nivel central sau regional, iar la nivel local se va face doar verificarea firmelor mici și a persoanelor fizice autorizate, sau a persoanelor care obțin venituri din activități independente.

Celelalte structuri de control vor realiza controlul fiscal de fond, care în cazul IMM se va opera odată la trei ani, iar pentru marii contribuabili odată la cinci ani.

„Colectare va fi eficientizată, simplificată și debirocratizată. Pentru aceasta este nevoie de dezvoltarea și implementarea unui sistem informatic integrat. Eu am început în 2007 – 2008 (…), dar a aevoluat foarte puțin următorii ani. Cu sprijinul Băncii Mondiale vom implementa acest proiect. Banca Mondială a propus 4-5 ani, dar eu sper că finalizăm în maxim doi ani, doi și jumătate”, a continuat Chițoiu.

El a explicat că după implementarea acestui sistem, angajații de la Fisc vor putea saă verifice din birou toate operațiunile financaire ale companiilor prin sistemul informatic, din depunerea declarației, a registrului de încasări și plăți, și vor putea face chiar verificări încrucișate.

„Se pot face toate analizele de rambursare de TVA fără control. Controlul pe teren doar pe bază de analize de risc. Vom putea să respectăm termenul prevăzut de Codul Fiscal de restituire a TVA în 45 de zile”, a mai spus Chițoiu.

În opinia ministrului desemnat la Finanțe, o altă problemă tergiversată o reprezintă calitatea și nivelul de pregătire profesională, precum condițiile de muncă în sistemul fiscal.

În ceea ce privește salarizarea din ANAF, poziția lui Chițoiu este neclară.

„Pe perioada mea aveau stimulente, dar în prezent nivelul de salarizare este printre cele mai bune din sistemul public, pentru că la legea salarizării s-a ținut cont de sporurile pe care le primeau. Eu cred că pentru cei care au atribuții să combată evaziunea și frauda fiscală nivelul de salarizare și al condițiilor de muncă trebuie să fie altul. N-am făcut nimic pentru pregătirea profesională, chiar dacă am avut fonduri europene pentru asta”, a afirmat Chițoiu.

El a arătat că de-a lungul timpului s-a demonstrat că erau foarte mulți inspectori sau comisari care nu cunoșteau legislația fiscală sau controlau și încheiau procese verbale abuzive.

„Trebuie să încheiem asta, să avem oamenii cei mai bine pregătiți. Dacă ne uităm pe actele de control de la inspecție, Gardă, Vamă, vedem că sunt ineficiente. Este un grad de încasare de sub10% din ce se constată în urma verificărilor”, a arătat Chițoiu.

Întrebat de presă la finalul audierilor dacă se mai pune problema ca ANAF să treacă în directa subordonare a premierului, Chițoiu a exclus această variantă, explicând că instituția nu poate să plece de sub Ministerul Finanțelor întrucât împart o infrastructură comună și există procese, proceduri și sisteme interdependente.

El a mai arătat că ANAF administrează încasarea veniturilor bugetare și este practic în contact permanent cu Trezoreria.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Cum îmbunătățești semnalul Wi-Fi. Locul din locuință unde modemul are cel mai bun randament
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×